CODRUȚ CROITORU

Astăzi mă bucur că vă povestesc despre un prieten bun de al meu, un om minunat, modest, foarte educat și bineînțeles foarte talentat, iar acesta este Codruț Croitoru....un adevărat campion al muzicii! 

Îmi face foarte mare plăcere să scriu aceste articole despre campionii muzicii, dar pe acesta îl scriu cu zâmbetul pe buze, iar ,,Vali" știe asta! O să aveți ceva de citit.....
Când l-am cunoscut eu pe Codruț? I-am promis într-o zi că o să îi zic care a fost prima noastră conversație... inițial am vrut să îi spun la nunta lui (care sper să fie curând) ,dar cred că acum este cel mai bun moment! Prima oară l-am văzut pe Codruț acum 3 ani la Sulina, deoarece aveam ambii recital: eu ca și câștigătoarea trofeului anului precedent și el ca solist al trupei ,,Schimbul 3"...Dar prima oară am vorbit cu el acum 2 ani la festivalul mamei mele , ,, Hermannstadtfest"! Țin minte că în acel an s-a ținut secțiunea ,, Portret de compozitor-Adrian Ordean" și la început am interpretat (ca și imn) melodia ,,Viața ca o scenă". Codruț nu știa că eu sunt în afara concursului și spunea la cei din juriu ,,Fata asta trebuie să câștige". Ei bine mi s-a părut foarte amuzantă ,,faza" ! Prima noastră conversație a avut loc vinerea , în pauza de masă. El m-a oprit pe scări și mi-a zis ,,Tu trebuie să cânți rock,ai acolo glasul ăla de rock" ....iar eu (încăpățânată) spun ,,Eh, eu sunt mai mult cu jazz-ul....dar îmi place și rock-ul". Poate Codruț nu mai ține minte aceste cuvinte,dar eu cum am o memorie foarte bună, o să le țin minte mereu! 

În acel moment nu credeam că ,,moșul ăsta" va înseamna atât de mult pentru mine....un prieten adevărat! 

Imediat după festival Codruț a contactat-o pe mama, spunandu-i faptul că el ar vrea să îmi compună niște melodii și în prima fază a trimis vreo 3 melodii,din care eu puteam să aleg una sau 2,3 etc. În acel an eu voiam să îmi compun o melodie despre stele. Scrisesem versurile și mă gândeam cum aș vrea să fie orchestrația,dar încă nu aveam linia melodică. Am pornit prima melodie trimisă de ,,domnul Codruț" (cum îi spuneam o perioadă)...Pur și simplu am lăcrimat....M-am emoționat foarte tare când am auzit atât melodia, cât și orchestrația și bineînțeles versurile,care sună așa ,,Eu voi zbura spre stele ori de câte ori în viață sunt nori". Pur și simplu am simțit că acea melodie a fost făcută special pentru mine și sună exact la fel cum îmi doream eu să fie și melodia mea despre stele. Această coincidență i-am spus-o și lui Codruț și uite așa am început să devenim prieteni buni. De la niște detalii și schimbări în legătură cu melodia, am început să discutam diverse povești și tâmpenii și nu ca orice om normal până pe la maxim 8/9 seara ci până pe la 3/4 dimineața.
Am cântat și cânt această melodie la toate spectacolele,deoarece pur și simplu mă reprezintă. Nu pot omite faptul că la un concurs, unde am cântat piesa ,fiind foarte emoționată ca de obicei, l-am ,,botezat" pe Codruț.... Așadar în acea zi numele lui era ,,Codruț CroitoruL" ....chiar pe scenă, după ce mi-am dat seama că am greșit, aproape că nu mai puteam cânta de râs. Așadar, de fiecare dată când trebuie să prezint compozitorul piesei accentuez numele ,ca să nu mă mai încurc și multă lume nu înțelege de ce...dar Codruț și cu mine știm de ce!  (Mai jos este ,,dovada")

Ei bine de la ,,Eu voi zbura spre stele"  am mai primit de la Codruț și alte super melodii,cum ar fi ,,Din iad în paradis" , ,, Singură-n noapte" și ,,All as one" . De asemenea, el este cel,care m-a încurajat să îmi cânt melodiile scrise de mine! Chiar el mi-a orchetrat melodia ,, Recunoaște" și m-a ,,obligat" să mă duc cu piesa la un concurs! Știți? Mereu mi-am dorit să cânt una din melodiile mele pe o scenă, mai ales cu o orchestră...dar știam că este cam imposibil,deoarece eu nu știu să îmi orchetrez melodiile, fiindcă nu am studii muzicale! Dar cu ajutorul lui,unul dintre visurile mele s-a împlinit! Codruț sau ,, croitorașul cel viteaz " (cum îmi mai place să îi zic) chiar mi-a fost aproape , când nimeni, în afara familiei mele, nu a fost! În lumea aceasta a muzicii este greu să ai prieteni,deoarece competiția este mare, dar el îmi este prieten și asta înseamnă mult pentru mine! Un prieten la nevoie se cunoaște,nu? Pot spune că este un adevărat ,,martir" ,mai ales că mă suportă,mai ales când sunt nervoasă sau tristă etc. 

Am uitat să menționez un mic detaliu... în 2017, la festival, Codruț a fost în juriu....dar inițial nu trebuia să fie! Un jurat nu a mai putut ajunge și Codruț s-a oferit să îl înlocuiască! Așadar, dacă ar fi venit acel jurat, Codruț nu m-ar mai fi văzut cântând acea piesă,apoi nu mi-ar mai fi dat melodii și a da...nu am mai fi fost prieteni,poate doar cunoștințe! Consider că totul în viață se întâmplă cu un scop!

Haideți să vedem ce ne spune Codruț Croitoru! El zice de mine că vorbesc mult,dar el vorbește mai mult decât mine! Dar merită citit fiecare cuvânt din micul interviu cu acesta! 

1.Cum si când ai început să compui prima oară o melodie?

,,Greu de răspuns la prima întrebare, cred că undeva în mine aveam mereu această nevoie de a mă exprima muzical. Părinții îmi povestesc că încă de dinainte de a vorbi, <<nanaiam>> în casă și mă așezam în fața televizorului atunci când, mira televiziunii române (unica televiziune atunci) apărea pe ecran și se auzea <<hora unirii>>. Sigur că asta se întâmpla înainte de revoluție, eu fiind născut în 1987. De compus nu știu să zic când m-am apucat, știu doar că în primii 6 ani de viață i-am înnebunit pe ai mei cântând prin casă, cu <<microfoane>>imaginare, cot la cot cu cele doua formații preferate ale mele de atunci, Compact(cu Adi Ordean) si Queen(într-o engleză inexistentă, așa cum o auzeam eu). Apoi au decis ai mei să mă înscrie la liceul de muzică din Pitești și uite așa am ajuns să fac pian încă din clasa întâia, și am ținut-o așa 12 ani, cu aceeași doamnă profesoară, neîntrerupt, numită Sanda Popescu, o doamnă cu un har pedagogic extraordinar căreia și acum îi mulțumesc foarte mult. Cred că pianul m-a ajutat foarte mult în compus, prin clasa a 3-a am început cred să schițez primele idei, apăruseră și niște softuri ciudate de muzică, softuri care acum ar părea din epoca de piatră, dar care atunci erau mirifice pentru copilul din mine. Am înregistrat începând din clasa a treia până printr-a opta tot felul de idei pe o groază de casete audio, cum era atunci și mi-a prins bine fiindcă la sfârșitul clasei a opta aveam să întâlnesc un alt <<nebun frumos>> și talentat,Robert Sabotici,coleg la muzică la teorie, foarte talentat în a bate toba, care a avut nebunia necesară de a forma alături de mine formația The Crown, formație pentru care m-am apucat de compus serios, astfel că în clasa a noua aveam deja câteva piese difuzate pe radioul național, o grămadă de concerte în țară și apariții tv. 8 ani a durat acea perioada, 8 ani în care piesele compuse de mine nu mai sfârșeau doar pe casete demo ci ajungeau , de cele mai multe ori cu succes, în fața publicului, interpretate live de mine și de colegii mei de trupa.Succesul pe care l-am avut cu The Crown și aprecierea oamenilor de specialitate m-au facut să am curajul să dau examenul de admitere la Universitatea Națională de Muzică din București, secția compoziție pop-jazz, în condițiile în care la vremea respectivă severitatea era maximă, cu doar unul sau doua locuri la buget pe partea de pop. Unii au zis ca e un curaj nebun, se pare că a fost întemeiat fiindcă am luat examenul și am ajuns a fi unul dintre elevii preferați ai regretatului și totodată uriașului om de muzică, Anton Șuteu. Cât despre colegul <<nebun și talentat>> de la tobe, din clasa a 8-a, pot să spun cu bucurie că și în prezent cântam împreună, la Schimbul 3, dar asta e alta poveste. Mă consider norocos fiindcă Dumnezeu mi-a scos parcă de fiecare dată în cale la timpul potrivit oamenii potriviți. La începuturile mele de autor și de solist și chitarist am avut un puternic sprijin din partea profesoarei de canto Elena Toma și a profesorului de chitară Cornel Ursu.Apoi la facultate am avut șansa extraordinară de a îl avea alături pe Anton Șuteu, cum ziceam mai sus,care mi-a fost ca un al doilea tată și în paralel am avut șansa să învăț teorie muzicală de la un om și un pedagog excepțional în persoana doamnei Olguța Lupu. Iar apoi l-am cunoscut pe idolul din copilărie, Adi Ordean."

2.Cum ai ajuns să colaborezi chiar cu artistului tău preferat,din copilarie, Adrian Ordean?

,,Am ajuns să cred că atunci când ai un vis, atunci când îți dorești ceva cu adevărat și atunci când Dumnezeu vede că ești sincer în ceea ce faci, visul acela se îndeplinește. Din punct de vedere practic, răspunsul la această întrebare vine ca o continuare a răspunsului primei întrebări. Tot în perioada Crown, în cea de-a doua jumătate a existenței formației, în anii în care nu mai eram licean ci student la Conservator, am terminat de compus și de înregistrat materialul ce avea să devină primul nostru album, intitulat <<Amândoi>>.Tehnicile de înregistrare le învățasem cât de cât, ba citind câte ceva, ba ascultând pe la alții și încercând să înțeleg cum să scot din punct de vedere tehnic o înregistrare, un mixaj, o masterizare de calitate. Idol din copilarie în materie de compoziție pop-rock dar și de inginerie de sunet era Adi Ordean. Chiar în vremea când aveam 6 ani am fost pentru întâia oară la un concert, în sala, un concert Compact, formație, pe care o adusese la vremea aceea Adi Ordean, prin compozițiile sale și prin chitara sa magică pe culmile succesului. Revenind la cum am ajuns să lucrez cu el, au fost mai multe etape. Nu eram deloc mulțumit de mixajul final al pieselor mele, de calitatea înregistrării. Era clar că lipsea ceva. Mai târziu am înțeles că nu știam exact pașii corecți în meseria de inginer de sunet. Am decis, împreună cu colegii de formație, să mergem cu piesele noastre , cu trackurile audio cu fiecare instrument în parte, la studioul lui Adi Ordean, pentru a face el munca de inginer de sunet, adică aceea de mixaj și de masterizare. Practic am intrat pe poarta studioului lui Adi Ordean ca simplu client de înregistrări, și, mai în glumă, mai în serios, am ieșit pe aceeași poartă proaspăt angajat la studio . Îi plăcuse foarte mult ce auzise din punct de vedere compozițional, iar pe partea de sunet a zis că cel mai bine învăț dacă stau langa el, și așa a fost. Apoi, peste vreun an și ceva cred, la scurt timp după despărțirea formației The Crown, Adi Ordean mi-a spus că s-a hotarat să revină pe scenă, și că s-a gândit să cântăm împreună, să mă ia pe mine ca solist vocal. Prima oară nu mi-a venit să cred, dar așa a fost. Și uite așa am ajuns să fiu coleg , cum ai zis și tu în întrebare, cu idolul. Inițial s-a întâmplat asta în Trupa Ordean, apoi în Pact și în prezent în Schimbul 3. Da, dacă muncești și crezi în ceea ce faci, Dumnezeu te răsplătește !"

3.Care a fost cel mai greu moment din cariera ta?

,,Cel mai greu a fost atunci când dupa doi ani, din motive ce țin de nedreptățile ce se întâmplă în materie de promovare în industria muzicală românească,Trupa Ordean s-a despărțit. Să vă zic ceva despre formația asta. Eu eram un tânăr solist în varsta de doar 23-24 de ani.Trupa Ordean era o formație ce cuprindea adevărați zei ai muzicii rock românești (pe lângă Adi Ordean care este chitaristul numarul 1 al țării și compozitorul pieselor, mă <<trezisem>> la repetiții și pe scenă alături de o secție ritmică de invidiat de către orice altă trupă , alcătuită din Andrei Barbulescu-tobe și Adi Bortun-chitară bas, așadar formația avea 3 dintre cei mai buni instrumentiști din istoria rockului românesc, plus alți doi oameni cu experiență mare pe scenă, Sandu Albiter și Marius Vintilă). Cred că cititorii înțeleg acum cum de la extazul de a fi in liga campionilor am trecut la dezamăgirea opririi acelui proiect. Din fericire lucrurile pentru mine s-au reparat ulterior, soarta a fost din nou bună cu mine și am redevenit coleg cu Adi Ordean și cu alți colegi minunați ceva timp mai târziu, la Pact și ulterior la Schimbul 3 și am reluat o parte din piesele nepromovate de la Trupa Ordean, piese ce acum sunt cântate în concertele noastre, promovate și apreciate de publicul nostru."

4.Având în vedere toate nedreptățile,care sunt în această lume a muzicii,ai renunța?

,, Așa este, nedreptățile sunt foarte mari și foarte multe. Lumea muzicală este o adevărată junglă. Rar ai prieteni în acest domeniu. Mă refer la prieteni pe care să îi ai pe viață, indiferent de conjunctură. De obicei prietenii artiștilor se ocupă cu cu totul altceva decât cu ceea ce se ocupă artistul respectiv. E ironic, nu-i așa ? Aici cred că e de fapt problema mai mare decât cea pe care noi, toți muzicienii, o invocăm. Noi vrem dreptate, vrem să fie totul bine și îi criticăm pe promotorii de muzică. Ok, este clar că oamenii care dețin în momentul ăsta fraiele industriei muzicale sunt în mare parte foarte slab pregătiți din punct de vedere muzical și că de aici apar problemele și apare promovarea non-valorilor, a hiturilor de-o vară , a vocilor care în realitate nu sunt în stare să cânte nimic, a compozitorilor care în realitate nu au habar de fapt unde se scrie o notă pe portativ și cum ar trebui să arate un lanț armonic sănătos pentru că un cântec să poată rămâne în cap nu doar pentru ca e difuzat ci și pentru că este bun. Da, este adevărat că trăim în lumea și mai ales în țara în care s-au inversat valorile, însă este și vina noastră, a celor care chiar făceam meseria asta din dragoste și pasiune pentru muzică, fiindcă nu suntem deloc uniți și nu suntem în stare să facem ceva cu privire la dezastrul din realitatea pe care o trăim. Pe vremuri, fiindcă tehnologia nu era așa avansată, pe scenă nu putea urca oricine la fel cum nu putea oricine să înregistreze un disc, nu mai zic de compus. Pe oricare dintre aceste ramuri ale muzicii trebuia să știi meserie fiindcă nu te puteai ajuta de computer. Uitați-vă la artiștii de atunci din România. Să vă dau un exemplu din sfera muzicii rock. Chiar de curand, Andrei Partoș a reușit să faca rost de filmări de la un concert istoric, primul concert liber, susținut la două luni de la revoluție. A fost acolo aproape toată crema muzicii rock românești. Uitați-vă la Compact, Holograf, Iris, Pro Musica, Cargo, Paunita Ionescu, uitați-vă și vă minunați. Lumea știa să compună și să cânte ! Iar publicul știa să aprecieze fiindcă era un public educat. Acum se urmărește să avem cât mai mulți spălați pe creier și de-asta e atâta intoxicație în jur fiindcă e mai ușor de condus un popor de oameni obișnuiți cu lucruri fără substanță. Generația care ascultă muzica adevărată a facut revoluția. Totul se leagă . Și ca să îți răspund punctual la întrebarea referitoare la a renunța. Sigur că îți vine uneori când vezi atâta nedreptate să renunți, însă când ai muzica în sânge, nu ai efectiv cum, fiindcă ar fi echivalent cu sinuciderea. În incheiere vreau să mai spun atat. Eu ma bucur că publicul de calitate există în continuare și doar acel public mă interesează. Mă bucur că munca mea, atât cea de compozitor cât și cea de solist este apreciată la nivel înalt de oameni care au însemnat cu adevarat ceva în istoria muzicii, dar este apreciată și de publicul genului meu de muzică. Mă bucur și că vin tineri talentați din urmă care cred în calitate și care nu vor să facă rabat de la calitate. Și fiindcă tot vorbim de tineri talentați, în 2014 am compus un musical, împreună cu textiera Victoria Anda Cercel, iar alături de noi, la realizarea scenariului au participat colegii Vlad Popescu, Mihai Mitrici și Mihai Savu. Acest musical , care se numeste <<Anii trec în zbor>> și de care sper să auziți în curând este interpretat de tineri cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani ! O muncă efectiv colosală la care acești copii au participat, alături de noi, creatorii,timp de aproape un an jumate, trup și suflet. Din păcate(apropo de momentele în care îți vine sa renunți ) nu am putut să îl punem în scenă fiindcă ne-am trezit cu diverse piedici, însă materialul audio înregistrat atunci există...va putea să fie auzit în curand și cred că vom încerca din nou să obținem finanțarea și susținerea necesară pentru a îl pune în scena în teatre, sau de ce nu, în cinematografe, cu o nouă distribuție fiindcă, între timp, copiii din distribuția inițială s-au facut mari. Majoritatea cânta în continuare și o fac foarte bine. Problema este cu piedicile și cu răutățile însă, exemplul de mai sus este unul concret în care se confirmă faptul că tinerii talentați chiar există.  Tinerii ca tine, Dominique, reprezintă speranța noastră, a muzicienilor, dar și a oamenilor care vor altceva decât ceea ce li se bagă pe gât. În ultimii ani am tot fost prezent prin diverse jurii la festivalurile de specialitate și am cunoscut destul de mulți tineri cu potențial și totodată am întâlnit și oameni minunati, din istoria muzicii, care cred în continuare în puterea muzicii , în puterea talentului pur, fără jocuri de culise și alte chestiuni. De pildă, anul trecut am cunoscut o extraordinară doamnă, Viorela Filip, cu care am rezonat din start iar acum avem și ceva proiecte în desfășurare. În ultimii doi ani am avut onoarea de a face parte din juriul festivalului Hermannstadtfest , un juriu alcătuit doar din grei , și totodată un festival , care se desfășoară cap-coada fara nicio încercare de intervenție sau de favoritism din partea organizatorilor. Deci se poate ! Cu presa muzicală lucrurile stau destul de rău, ea este aproape inexistentă. Singurii care chiar lupta în continuare pentru calitate sunt cei din echipa <<Psihologul muzical>>, adică Andrei Partoș și Iulia Radu și pe palierul radiourilor regionale, Bogdan Dragomir. Câtă vreme ei există, mai sunt speranțe.Te felicit pentru inițiativa acestui blog și îți urez numai bine ție și cititorilor !"

* Aici puteți viziona una dintre cele mai frumoase melodii compuse de Codruț Croitoru: The Crown - ,,Unde esti"