EDIȚIA A XI-A - FESTIVALUL INTERNAȚIONAL ,,HERMANNSTADTFEST”

Ediția a XI-a a Festivalului Internațional ,,HermannstadtFest” s-a finalizat...ca de obiei cu mare succes!

Sursă foto: Sibiul în Imagini

Mi-a fost dor să vă povestesc despre festivalul meu de suflet...consider că ,,HermannstadtFest” a evoluat atât de mult comparativ cu primele ediții, astfel încât astăzi a ajuns să afle în topul celor mai grele festivaluri de muzică pentru copii din țară. A fost un an foarte greu, mai ales că la preselecție s-au înscris sute de copii dintre care au fost selectați doar 65 la secțiunea Muzică de Divertisment și 35 la secțiunea Muzică Populară-Tradițională. Nu mai spun că din aceștia doar jumătate s-au aflat pe podium, dar vreau să felicit - în primul rând - și copilașii care în acest an nu au reușit să câștige vreun premiu! Am ascultat cu drag toate momentele iar nivelul a fost foarte ridicat...dar nu fiți triști! Vă așteptăm cu mare drag și anul viitor pentru a vă lua revanșa! 

Sursă foto: Andu Miron

Marele Trofeu al secțiunii Muzică de Divertisment a plecat la un tânăr pe care îl admir foarte mult: Gabriel Mardale din Amara. Interpretarea sa din concurs a fost una excepțională, care a lăsat publicul cu ,,gura căscată”. Deși a interpretat o melodie foarte dificilă - ,,Sos d'un terrien” - Gabriel s-a descurcat de minune, astfel nu a fost dificil să cucerească și admirația membrilor juriului! Felicitări Gabriel!

,,Aș dori să încep prin a vă spune că am fost onorat de invitația de a participa la festival. De fapt este primul festival la care am participat în calitate de concurent invitat și aceasta a fost pentru mine un motiv de mare bucurie. Am așteptat cu nerăbdare să urc pe scenă, o scenă importantă în lumea muzicală, cu atât mai mult cu cât am primit numeroase complimente din partea cunoscuților mei care,  auzind că voi participa la festivalul HermannstadtFest imi spuenau <<O, e un festival mare, felicitari>>!  Am pășit pe scenă cu emoție și bucurie și m-am străduit să fiu cea mai buna versiune a mea de până acum. M-a ajutat foarte mult și faptul că unii dintre concurenți m-au recunoscut de la emisiune și m-au primit cu bucurie, făcându-mă să mă simt printre prieteni, ceea ce mă face să văd orașul Sibiu ca pe o a doua casă. În momentul în care am fost chemat pe scenă, am fost foarte emoționat, deoarece toți concurenții au fost extraordinar de bine pregătiți. Cu toții merită felicitări, sunt copii talentați și muncitori și cu siguranță își vor atinge toate visurile. Premiul pe care l-am primit m-a bucurat extraordinar de mult, a fost un vis împlinit.  Am fost atât de fericit, că nu mă puteam opri din cântat, eu când sunt fericit cânt.  Doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru bucuria pe care am trăit-o la acest festival minunat, unde totul a fost la superlativ și de asemenea și pentru voucherul primit în urma câștigării trofeului. Voi reveni cu mare drag la Sibiu, ori de câte ori voi avea ocazia.” - Gabriel Mardale

Gabriel Mardale - Marele Trofeu al secțiunii Muzică de Divertisment (Sursă foto: Andu Miron)

Marele Trofeu al secțiunii Muzică Populară-Tradițională a fost câștigat în acest an de o tânără talentată din Sibiu pe care o urmăresc și apreciez de mult timp! Nicoleta a participat la acest festival având o invitație directă în finală în urma câștigării Marelui Trofeu la un alt festival din județ, și anume ,,Cununa Blăjelului”! Se pare că luna iune a fost una de succes pentru Nicoleta, care a încântat atât publicul, cât și juriul! Felicitări! 

,,HermannstadtFest este un concurs foarte frumos, la care am avut ocazia de a participa. A fost o experiență foarte frumoasă pe care sper să o mai repet în viitor. Mă bucur enorm că am câștigat trofeul categoriei de muzică traditionala, deși nu mă așteptam la acest lucru, deoarece în acest concurs au participat foarte mulți copii talentați și foarte bine pregătiți.” - Nicoleta Mocan

Nicoleta Mocan - Marele Trofeu al secțiunii Muzică Populară-Tradițională 
(Sursă foto: Sibiul în Imagini)

Bineînțeles, ca în fiecare an, răsplătim și tinerii talentați care au avut următoarea medie după cea a câștigătorului Marelui Trofeu. În acest an, Premiul 1 cu Excelență HermannstadtFest a plecat la București, la Cristina Liță! Cristina a mai participat la cele două ediții anterioare ale festivalului, unde a câștigat premii frumoase...se pare că a treia oară a fost cu noroc...cu mare noroc, deoarece a fost ultimul an în care a putut participa, din cauza limitei de vârstă! Cristina a cucerit juriul prin interpretarea în forță și originală a melodiei ,,I see red”. Felicitări!

,,Vreau să mulțumesc festivalului HermannstadtFest (organizatori, voluntari, juriu și fiecărei persoane implicate) pentru că m-au primit cu atâta căldură timp de trei ani și pentru toate emoțiile trăite! Nu pot decât să fiu fericită de faptul că participarea mea ia sfârșit cu premiul I de excelență. Însă, în același timp, deja este și o nostalgie amestecată cu tristețe pentru acest capitol care se încheie pentru mine. În fiecare an am venit cu entuziasm și voie bună alături de colegi și de profesoara noastră de canto să ne distrăm fie pe scenă, fie din public, lucruri care sper că s-au văzut în fiecare moment artistic al nostru. HermannstadtFest este o experiență care nu trebuie ratată de nimeni, fie din postura de participant sau susținător! Mă bucur că am putut lua parte la acest eveniment!” - Cristina Liță

Cristina Liță - Premiul 1 cu Excelență HermannstadtFest (Sursă foto: Sibiul în Imagini)

Se pare că a treia oară a fost cu noroc și pentru Tina Mihlocea din Timișoara, care l-a impresionat pe maestrul Adrian Ordean! Tina este un copil foarte talentat și muncitor, iar interpretarea sa a melodiei ,,Purple Rain” a fost una foarte interesantă, originală și demnă de Trofeul Adrian Ordean! Felicitări!

,,Festivalul HermannstadFest a reprezentat pentru mine o experiență minunată. M-am simțit extrem de fericită și onorată că am primit Trofeul Adrian Ordean. Mulțumesc distinsului juriu pentru aprecieri! Felicitări din suflet organizatorilor acestui festival, doamnei Daniela Simionescu și domnișoarei Dominique Simionescu! Doresc să-i felicit pe toți concurenții pentru frumoasele momente artistice prezentate în concurs! Felicitări invitaților care au susținut recitaluri și au creat o atmosferă excepțională în Sibiu! Mult succes în organizarea edițiilor viitoare ale acestui frumos festival!” - Tina Miholcea

Tina Miholcea - Trofeul Adrian Ordean (Sursă foto: Andu Miron)

Mă bucur că în acest an s-a revenit la secțiunea Creație după 7 ani, care a avut parte de un mare succes. Ceea ce mă încântă este faptul că printre compozitorii participanți s-au numărat foarte mulți tineri talentați la început de drum, care au avut ocazia de a-și interpreta propria piesă în cadrul concursului, unde au fost răsplătiți cu premii frumoase! În acest an, Locul 1 cu Excelență al secțiunii a plecat la București, la Tudor Miron, un băiat foarte talentat care a fost admirat de membrii juriului pentru atitudinea sa de ,,winner”! Felicitări!

,,A fost o experiență minunată. Bucuria reveniri în orașul Sibiu a fost egalată de bucuria reîntâlnirii cu Festivalul HermannstadtFest. Eu mă aflu pentru a doua oară pe scena acestui festival și îmi face o deosebită plăcere să cânt aici. Anul acesta am ales să particip la Secțiunea Creație și să îmi prezint cea mai nouă piesă de pe albumul la care lucrez. Această piesă se numește <<Există Viață După Școală?>>, iar titlul albumului este <<Povești>>. 

Piesa <<Există Viață După Școală?>>,cu care am câștigat locul 1 cu excelență este inspirată din viața mea de școlar și se vrea a fi un protest împotriva sistemului școlar foarte aglomerat. Îmi doresc ca toți copiii de vârsta mea sau mai mari, care se regăsesc în versurile piesei, să o învețe și să vedem o schimbare în învățământ. Îți mulțumesc Dominique pentru invitație la festival și pentru tot efortul tău și al doamnei Daniela Simionescu! Rooock” - Tudor Miron

Tudor Miron - Premiul 1 cu Excelență al secțiunii Creație (Sursă foto: Sibiul în Imagini)

În acest an am avut, ca de obicei, două secțiuni speciale: Portret de Compozitor și Remember. Au fost două secțiuni absolut minunate și emoționante aș putea spune, deoarece au fost realizate pentru doi prestigioși muzicieni ai țării noastre: maestrul Dan Dimitriu și regretatul compozitor Marcel Iorga. Faptul că melodiile dânșilor răsună și astăzi pe buzele românilor reprezintă unul dintre numeroasele motive pentru care ne mândrim cu ei! Vreau să menționez faptul că pentru prima dată în 9 ani, de când organizăm aceste secțiuni, toate locurile au fost ocupate în prima lună de când am dat drumul la înscrieri. Ne-am bucurat că și în acest an a fost bătălie pe locuri, dar și pe melodii...de asemenea, sunt bucuroasă că acestea au fost interpretate într-un mod inedit de către concurenții noștri! Bravo copii!

O să încep cu secțiunea dedicată maestrului Dan Dimitriu, căruia îi mulțumesc că a fost alături de noi la cea de a XI-a ediție, în ciuda programului său artistic foarte încărcat! Și nu a venit singur, ci alături de buna noastră prietenă Mirela Dimitriu și de doamna Carmen Aldea Vlad, una dintre cele mai mari textiere ale României, care a scris versurile atât pentru melodiile domnului Dan Dimitriu, cât și pentru melodiile maestrului Marcel Iorga. A fost o deosebită plăcere să aflăm o părere despre prestația copiilor și de la o textieră! 

,,Festivalul, ce doar s-a încheiat, a fost o amplă manifestare de 24 karate! Participanți plini de talent, pregătiti, din aproape toate zonele Romăniei demonstrează sintagma că <<tot ce-i romănesc nu piere>>, chiar dacă este în discuție doar o competiție muzicală, între copiii romăni și invitații lor de peste hotare. Muzica nu are granițe teritoriale, iar limbajul ei unic, universal valabil este!” - Carmen Aldea Vlad

Înainte de a vorbi despre câștigătoare acestei secțiuni, vreau să îi mulțumesc din suflet domnului Dan pentru că a acceptat să cântăm împreună...ca de obicei, a fost o adevărată onoare pentru mine să mă aflu pe scenă alături de unul dintre cei mai mari compozitori români și să interpretez două melodii de suflet compuse de dânsul, și anume ,,Atât cât te iubesc” (pe versurile Mirelei Dimitriu și ale lui Bernice Chitiul) și ,,Un trifoi cu patru foi” (pe versurile doamnei Carmen Aldea Vlad). Dacă nu ați fost prezenți la recital, vă invit să urmăriți momentul nostru și pe Youtube:

Dominique Simionescu & Dan Dimitriu - Festivalul Internațional ,,HermannstadtFest”

Premiul 1 cu excelență al secțiunii a fost câștigat de o tânără foarte talentată (dar și extraordinar de frumoasă) din Iași, care în acest an a riscat și a venit cu jazz la festival. Toată lumea știe că acest stil nu este deloc unul ușor, necesită multă pregătire vocală, dar se pare că Maya s-a descurcat de minune! Nu numai că a fost cea mai bună de la această secțiune, dar a câștigat premiul 1 cu excelență și la categoria ei de vârstă! Felicitări!

,,Este pentru prima dată când vin la HermannstadtFest, chiar dacă am început să particip la concursuri de muzică de la vârsta de 9 ani, când am și început să studiez canto. În ultimii ani am urmărit online festivalul de la Sibiu și întotdeauna erau doar concurenți foarte bine pregătiți. Anul acesta am decis să particip și prin cele 2 premii importante pe care le-am obținut, mi-am demonstrat ca munca mea m-a adus la un nivel competițional ridicat. La HermannstadtFest mi‐a plăcut că s-a creat o atmosferă prietenoasă și nu s-a simțit rivalitatea dintre concurenți. Știind că un juriu complex și foarte competent, format din nume importante din industria muzicală din România, a apreciat evoluția mea pe scena, am plecat acasă mult mai încrezătoare în drumul meu în muzică. Vă mulțumesc, și promit că revin cu drag și la următoarele ediții!” - Maya Susanu

Maya Susanu - Premiul 1 cu excelență al secțiunii Portret de compozitor-Dan Dimitriu și al categoriei de vârstă 14-16 ani (Sursă foto: Andu Miron)

Remember - Marcel Iorga, o secțiune foarte emoționantă, după cum am specificat și mai sus. L-am cunoscut personal pe maestru și ceea ce vă pot spune este că a fost un om deosebit și un compozitor de excepție. Marcel Iorga s-a aflat inițial pe lista noastră pentru secțiunea Portret de Compozitor, însă din păcate nu a fost să fie! Totuși, ne-a făcut o deosebită plăcere ca secțiunea să fie jurizată de o femeie extraordinară, Felicia Niță, o persoană foarte importantă pentru regretatul compozitor. Doamna Felicia este un om cu un suflet cald, prietenos și cu o mare iubire și admirație pentru copiii talentați! Ne bucurăm că s-a aflat alături de noi la cea de a XI-a ediție!

,,Tocmai m-am reîntors de la Sibiu, unde timp de trei zile am participat la cea de-a XI-a ediție a festivalului HermanstadtFest, la invitația doamnei Daniela Simionescu, organizatoarea evenimentului. La ediția din acest an, organizatorii au hotărât ca secțiunea Remember să fie dedicată compozitorului Marcel Iorga, fapt pentru care le mulțumesc cu aleasă recunoștință. Mulțumesc, de asemenea, concurenților înscriși la secțiunea Remember Marcel Iorga, mă bucură faptul că au ales să cânte din repertoriul maestrului piese pop, muzică populară și chiar o romanță. Îi felicit pentru evoluția lor de pe scena festivalului și pentru premiile obținute. Felicitări totodată profesorilor care s-au ocupat de pregătirea micilor artiști și părinților pentru susținere.

M-am bucurat de  primirea calduroasă și de atmosfera  prietenoasă de la Sibiu, acolo unde m-am reîntâlnit cu oameni dragi: Dominique Simionescu, textiera Carmen Aldea Vlad, cea care a scris texte pentru zeci de piese compuse de Marcel Iorga, Bogdan Dragomir - redactor Radio România Regional, compozitorii  Codruț Croitoru și Dan Dimitriu. La HermanstadtFest i-am întâlnit pentru prima dată și m-am bucurat că am ocazia să-i cunosc pe maestrul Adrian Ordean, președintele de onoare al acestui festival, pe doamna Olivia Cristina Sima, redactor la Radio România Internațional, pe doamna Rumiana Nacheva, directoarea Festivalului Silver Yantra din Bulgaria; am cunoscut o voce de excepție a jazzului românesc, doamna Luiza Zan  precum și pe carismatica prezentatoare a festivalului, Bianca Bucă, redactor Radio România Regional Brașov.

Urez festivalului HermanstadtFest viață lungă, la cât mai multe ediții, ca să bucure în continuare sufletele tinerilor iubitori de muzică!” - Felicia Niță

Această secțiune a fost câștigată de o altă domnișoară foarte talentată din Iași, despre care nu este prima dată când povestesc într-un articol scris de mine! Simplitatea, naturalețea și emoția și-au spus cuvântul în prestația Antoniei, care a cucerit juriul cu interpretarea sa! Felicitări!

,,Sunt în al doilea an la acest  festival International HermannstadtFest și m-am întors cu bucurie și cu premiul I cu excelență la secțiunea Marcel Iorga. Mi-am ales această piesă [,,Se întâmplă ceva”], deoarece mi-a placut mesajul melodiei și pentru că reflectă foarte mult cu situația unor oameni din jurul nostru de zi cu zi. Este o melodie care transmite emoție și speranța că lucrurile din jurul nostru se vor schimba mai devreme sau mai târziu. Vreau să mulțumesc prof. Anca Apetroaiei pentru îndrumare și d-nei Felicia Niță pentru încrederea de a-mi înmâna această piesa.” - Antonia Zberchea

Antonia Zberchea - Premiul 1 cu excelență-secțiunea Remember-Marcel Iorga (Sursă foto: Andu Miron)

După cum am menționat și la începutul articolului, pentru preselecția secțiunii Muzică De Divertisment s-au înscris aproximativ 200 de copii, dintre care au fost aleși doar un sfert. Premiile 1 cu Excelență au fost acordate celor mai buni participanți din fiecare categorie de vârstă și mă bucur că în următoarele rânduri o să scriu de eleva mea, Anastasia Șabliovschi, cea mai mică participantă din concurs (având vârsta de doar 4 anișori), care a fost cea mai bună la categoria Debut 4-5 ani! Ce să vă spun despre Asi? A fost o divă pe scenă, un adevărat artist, astfel a fost de ajuns să cucerească inimile juraților, dar și cele ale publicului! Bravo Anastasia!

,,Domi, eu m-am simțit foarte bine HermannstadtFest și vreau să îți spun că te iubesc” - Anastasia Șabliovschi 

Anastasia Șabliovschi - Premiul 1 cu excelență al categoriei Debut 4-5 ani (Sursă foto: Andu Miron)

Consider că una dintre cele mai grele categorii de vârstă din concurs a fost cea de 6-8 ani. Nu mi-a venit să cred ce voci bune am ascultat...doar concurenți talentați cu medii foarte, foarte mari. Oana Unguraș din Oradea este câștigătoarea acestei categorii și m-am bucurat din suflet când am văzut că juriul a apreciat-o. În acest an am descoperit acest copil pe care îl admir foarte mult...am ascultat-o și la alte concursuri unde a câștigat premii mai mici și mi-am spus în gând ,,Oare ce va face la Sibiu?”. În orice caz, dacă eu aș fi fost în juriu la fiecare concurs la care am văzut-o, i-aș fi acordat cea mai mare notă! Este un copil foarte talentat! Bravo!

,,Sunt foarte fericită și mulțumită că interpretarea mea a fost apreciată de juriul concursului. Având în vedere faptul că nivelul acestui festival este foarte ridicat și momentele concurenților au fost foarte apropiate, emoțiile au fost la cote maxime până în momentul premierii. Îmi place foarte mult acest festival, dar și orașul Sibiu și de aceea mă voi întoarce cu drag și mult entuziasm anul viitor.
Totodată apreciez buna organizare a acestui festival. Felicit întreaga echipă care a dat dovadă de profesionalism și promptitudine. Sunteți minunați!” - Oana Unguraș

Oana Unguraș - Premiul 1 cu excelență al categoriei 6-8 ani (Sursă foto: Andu Miron)

La categoria de vârstă 9-11, premiu a fost cucerit de Samara Beianu din Brașov pe care eu am invitat-o la festival, după ce am ascultat-o la un concurs la care am fost prezentă. Consider că a interpretat una dintre cele mai grele și complexe melodii din concurs...sincer, m-am așteptat să câștige această grupă! Este deja o artistă, care în curând va ajunge pe cele mai mari scene! Felicitări Samara și felicitări extraordinarei profesoarele, Lorena Lalu! 

,,Eu sunt foarte recunoscătoare pentru premiul primit! Nu m-am așteptat să primesc chiar eu acest minunat trofeu al categoriei mele de vârstă! A fost o experiență de ne uitat și sigur o să mai vin!” - Samara Beianu

Samara Beianu - Premiul 1 cu excelență al categoriei 9-11 ani (Sursă foto: Andu Miron)

12-14 ani...cu siguranță cea mai grea categorie din tot concursul...nu numai că două dintre marile trofee au plecat la doi concurenți de la această categorie, dar inclusiv copiii care nu au reușit să se afle pe podium au avut note foarte mari de la membrii juriului! A fost greu pentru membrii juriului să noteze copiii, de aceea diferența dintre medii a fost de doar câteva sutimi! Erik Palfi este câștigătorul acestei grupe, care s-a remarcat prin interpretarea sensibilă a melodiei ,,Love of my life” de Queen. Bravo Erik, te așteptăm cu mare drag și anul viitor!

,,Pentru mine a fost o experiență frumoasă. Organizarea a fost bine făcută și respectată. Sonorizarea a fost super! Jurizarea chiar a fost corectă și s-a văzut...locul unde a fost amplasată scena a fost foarte frumos. Eu unul m-am simțit foarte bine la HermannstadtFest și m-a bucurat de premiul obținut!” - Erik Palfi

Erik Palfi - Premiul 1 cu excelență al categoriei 12-14 ani (Sursă foto: Andu Miron)

Categoria 17-25 de ani a fost câștigată în acest an de o tânără talentată și frumoasă de la Iași, care a ieșit în evidență prin interpretarea originală a unui musical celebru: ,,Don't rain on my parade”. Felicitări Elena, ne bucurăm că la a doua ta participare la concurs ai câștigat un premiu atât de mare! Mult succes pe viitor!

,,Festivalul Hermannstadt este o experiență frumoasă și unică din care fiecare concurent are ceva de învățat. Unii au învățat despre eșec, alții poate despre câștig, în schimb eu am mai învățat încă odată lecția despre bucuria de a fi pe scenă. Mă bucur că am putut reveni anul acesta pe scena din Sibiu și sper să mai am ocazia de a face acest lucru în viitor. A fost o experiență minunată pentru care le mulțumesc organizatorilor, iar pentru premiile obținute nu îi pot mulțumi decât doamnei mele profesoare de canto, Anca Apetroaiei care mi-a îndrumat pașii pe acest drum frumos, dar uneori anevoios al muzicii în toți acești ani.” - Elena Costăchescu

Elena Costăchescu - Premiul 1 cu excelență al categoriei 17-25 ani (Sursă foto: Andu Miron)

Dacă am vorbit cu mândrie despre participanții secțiunii Muzică de Divertisment, același lucru pot să spun și despre secțiunea Muzică-Populară Tradițională, unde concurenții au fost, de asemenea, foarte bine pregătiți! Premiul 1 cu Excelență al primei categorii de vârstă a plecat la Târgoviște la Daria Stan, o tânără talentată care câștigă premii mari peste tot unde se duce! Felicitări Daria, ai avut o prestație foarte bună! 

,,Festivalul HermanstadFest pentru mine a fost o experiență culturală. Am avut ocazia să văd copii din toată țara, chiar și din străinătate, destul de pregătiți, care cu greu și-au învins emoțiile ca să poată da tot ce e mai bun pe scenă. Premiul I cu excelență îl așteptam, în schimb m-a surprins plăcut Trofeul Centrului de Cultură Cernăuți și vreau să le mulțumesc pe această cale. Vreau să mulțumesc și organizatorilor HermanstadtFest, lui Dominique pentru ocazia oferită de a cânta pe scena acestui festival.” - Daria Stan

Daria Stan - Premiul 1 cu excelență - Secțiunea Muzică Populară-Tradițională 
(Sursă foto: Andu Miron)

La cea de a doua categorie de vârstă, premiul a plecat la Timișoara, la Bianca Scafariu care a cucerit juriul cu vocea ei puternică, frumoasă și foarte bine lucrată! Se pare că melodia ,,Mi-am pus busuioc în păr” i-a adus noroc! Felicitări Bianca!

Bianca Scafariu - Premiul 1 cu excelență - Secțiunea Muzică Populară-Tradițională 
(Sursă foto: Andu Miron)

La ultima categorie de vârstă, premiul a rămas în județul Sibiu, la Ciprian Oprea, care a fost apreciat pentru faptul că a interpretat o melodie de-a regretatului artist Daniel Rosalim, căruia i-a fost dedicată secțiunea Muzică-Populară Tradițională! Felicitări Ciprian și mult succes pe viitor!

,,Am avut mari emoții înainte de premiere, iar când am auzit că am luat premiul 1 cu excelență Daniel Rosalim, m-am bucurat extrem de mult. Vă mulțumesc pentru aprecierile dumneavoastră!” - Ciprian Oprea

Ciprian Oprea - Premiul 1 cu excelență Daniel Rosalim - Secțiunea Muzică Populară-Tradițională (Sursă foto: Andu Miron)

Cam atât despre câștigătorii celei de a XI-a ediții a Festivalului Internațional ,,HermannstadtFest”. 

În concluzie vreau să mulțumesc tuturor sponsorilor, partenerilor și partenerilor-media care au fost alături de noi și în acest an! Mulțumim Primăriei Sibiu și Consiliului Județean Sibiu! Mii de mulțumiri tuturor organizatorilor și co-organizatorilor, voluntarilor harnici și inginerului nostru de sunet, Marius Văduva, care a asigurat sonorizarea și luminile pe tot parcursul evenimentului! Mulțumim cameramanilor și fotografilor care au făcut o treabă grozavă! 

Spunem un mare mulțumesc și membrilor juriului care au dat dovadă de profesionalism și în acest an: Adrian Ordean, Bogdan Dragomir, Daniel Vecsei, Codruț Croitoru, Luiza Zan, Andrei Boaghe, Iurie Levcic, Rumiana Nacheva, Dan Dimitriu, Carmen Aldea Vlad, Felicia Niță, Daniela Carmen Popa și Rodica Popa Comăniciu!

Sursă foto: Andu Miron

Mii de felicitări și invitaților din recital, ați fost ca de obicei la înălțime: Călin Lupea, Iulian Hanea, Ana Severin, Fundația Little John's House, Maria Tomescu, Anabelle Bălăceanu, Cătălina Dumitrean, Rareș Ioan și Tudor Miron!

                                                                    Sursă foto: Sibiul în Imagini, Andu Miron

Mulțumim Ansamblului Școlii ,,Ioan Macrea” din Șura Mare coordonat de domnul profesor Adrian Dragomir și Ansamblului ,,Cibinul” al Palatului Copiilor Sibiu coordonat de doamna profesor Adriana Ștreng!

                                                                      Sursă foto: Sibiul în Imagini

Mulțumim artiștilor recitalurilor mari din acest an: Cenaclul ,,Lumină Lină” cu participarea părintelui Doru Gheaja, Anca Mărginean și Luiza Zan Sextet!

Sursă foto: Sibiul în Imagini

Mulțumim Echipei Canine a Centrului Chinologic Sibiu!

Sursă foto: Sibiul în Imagini

Un rând de aplauze și pentru minunatele prezentatoare din acest an: Diana Vecsei și Bianca Bucă!

Sursă foto: Andu Miron

Felicitări mama! 

Daniela Simionescu - Organizatorul Festivalului Internațional ,,HermannstadtFest” 
(Sursă foto: Andu Miron)

Abia aștept să ne revedem anul viitor la cea de a XII-a ediție!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ANDRADA PRECUP

MICII CAMPIONI AI MUZICII: MIHAELA DRAGOMIR, MARIA JEITAN, SARA HANȚ